UASM a obţinut prima victorie în play-off-ul Campionatului Naţional de baschet masculin
Campionatul Naţional la baschet masculin a intrat pe ultima sută metri. În prima etapă a play-off-ului s-au întâlnit campioanele din ultimii doi ani, Universitatea Agrară şi Gama Cahul. Studenţii au învins cu scorul de 87-76.
În primele două reprize, jocul a fost mai echilibrat, studenţii conduceau la o diferenţă de doar opt puncte, scor 49-41, însă până la final şi-au mărit avantajul.
"Nu ne-a ajuns viteză la finalizare. Ne-a lipsit liderul echipei. Nouă ne este greu să jucăm fără el", a explicat jucătorul echipei Gama Petru Scutelnic.
Eroul meciului a fost căpitanul agrarienilor, Vladimir Prişcepnîi, care a reuşit să îşi treacă în cont 34 de puncte, un lucru mai rar întâlnit în campionatul autohton.
"Cu Gama, meciuri uşoare nu există. Echipa este una puternică şi luptă întotdeauna până la urmă. În acest an sperăm la medalii, dar nu la cele de aur. Primul loc e deja ocupat", a precizat jucătorul echipei UASM Vladimir Prişcepnîi.
În celălalt meci, liderul sezonului regulat, Donbaschet Donduşeni a învins formaţia Universităţii Pedagogice din Tiraspol cu scorul de 91-73.
În acest an, play-off-ul Campionatului Naţional se joacă în patru etape. În fiecare rundă, echipele joacă câte trei meciuri fiecare. Campioana va deveni echipa cu cele mai multe puncte acumulate.