Ucraina a învestit în funcţie cel de-al cincilea preşedinte (FOTO)
Ucraina are un nou preşedinte. Petro Poroşenko a fost învestit în funcţie, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în sala de şedinţe a Radei Supreme. Poroşenko a depus jurământul de credinţă, apoi a primit simbolurile oficiale ale preşedintelui.
În cadrul discursului inaugural, Poroşenko s-a angajat să menţină unitatea Ucrainei şi le-a cerut separatiştilor proruşi din estul ţării să depună armele.
"Nu vom discuta cu bandiţii. Suntem gata să anunţăm alegeri locale anticipate în Doneţk pentru a avea parteneri de dialog în regiune. Ca să obţinem pacea, trebuie să fim în stare de pregătire militară. Cetăţenii ucraineni nu vor putea trăi în pace până când nu vom soluţiona disensiunile cu Rusia. Federaţia Rusă a anexat Crimeea, dar peninsula a fost şi va rămâne a Ucrainei. Tot ceea de ce avem nevoie pentru a trăi liber şi în bunăstare este scris în Acordul Politic şi de Liber Schimb cu UE", a declarat proaspătul preşedinte învestit în funcţie.
Petro Poroşenko a sosit la ceremonia de învestire într-o maşină luxoasă. Evenimentul nu a decurs fără mici incidente. În timp ce oficialul se îndrepta spre intrarea în Rada Supremă, unul dintre militari s-a emoţionat şi a scăpat arma din mână. Ceremonia a început cu intonarea imnului de stat al Ucrainei.
Petro Poroşenko a depus jurământul de credinţă, apoi a primit simbolurile oficiale ale preşedintelui. La eveniment au fost prezenţi numeroşi şefi de stat, printre care preşedinţii Lituaniei, Belarusului, Poloniei, Georgiei şi României. Preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, de asemenea, a asistat la eveniment. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu a fost invitat, însă a fost reprezentat la nivel de ambasador.
Ulterior, Petro Poroşenko s-a îndreptat spre Piaţa Sofiiska din Kiev, unde a preluat în mod simbolic conducerea forţelor armate ale ţării.