Ucraina a primit bani şi gaz mai ieftin de la Rusia. Ce a semnat Ianukovici pentru asta
Preşedintele Ucrainei a primit bani şi gaz mai ieftin la Moscova. Victor Ianukovici s-a întâlnit cu Vladimir Putin astăzi, iar în urma întrevederii au fost semnate câteva acorduri comerciale.
Companiile Gazprom şi Naftogaz au semnat o anexă la contractul de livrare a gazului rusesc în Ucraina. Astfel, Kievul va plăti 268,5 dolari pentru o mie de metri cubi de gaze, faţă de 410 dolari, cât achită în prezent. Totuşi, liderul de la Kremlin a subliniat că această decizie este una temporară şi va intra în vigoare la începutul anului viitor. De asemenea, Moscova a hotărât să-i ofere Kievului un împrumut de 15 miliarde de dolari. Însă banii nu vor fi acordaţi direct. Rusia va cumpăra obligaţiuni emise de Guvernul ucrainean. Suma va fi alocată dintr-un fond de rezervă al Moscovei. Victor Ianukovici şi Vladimir Putin au semnat şi un plan privind anularea restricţiilor comerciale pentru produsele ucrainene. De asemenea, cei doi lideri au ajuns la un acord privind simplificarea procedurile de trecere a frontierei dintre Rusia şi Ucraina.
"Am discutat în detalii cu preşedintele Ianukovici despre toţi vectorii de cooperare. Rusia şi Ucraina sunt parteneri strategici, iar acţiunile noastre demonstrează acest lucru. Ne uneşte o prietenie de secole şi am fost mult timp cetăţenii aceleiaşi ţări", a declarat Vladimir Putin.
"Eu cred că trebuie să ne concentrăm atenţia pe dimensiunea economică, pentru că ea stă la baza relaţiilor noastre bilaterale. Am pregătit un plan comun de acţiuni pentru reglementarea restricţiilor economice şi comerciale", a menţionat Victor Ianukovici.
Între timp, la Kiev continuă manifestaţiile proeuropene. Şedinţa de dimineaţă a Radei Supreme a durat doar 10 minute, după ce opoziţia a blocat tribuna. Liderul partidului UDAR, Vitali Kliciko, a cerut organizarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale anticipate.
Anterior, în urma unei întrevederi cu miniştrii de Externe din ţările Uniunii Europene, şeful diplomaţiei ruse a declarat că Bruxelles-ul şi Moscova au convenit să respecte suveranitatea Ucrainei. La rândul lor, oficialii europeni au asigurat Kremlinul că semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina nu este o ameninţare pentru Moscova.
Externe