Ucraina a reluat lucrările la stadionul Olimpiskii din Kiev
Pregătirile pentru Campionatul European din 2012 în Ucraina sunt din nou pe drumul cel bun. Lucrările la stadionul Olimpiskii din Kiev au fost reluate cu succes. Aşa susţin oficiali de la UEFA, care au efectuat o vizită în Kiev şi au avut o reuniune cu membrii comitetului de organizare ucrainean.
Mai mulţi oficiali ai UEFA au efectuat o vizită de două zile în Ucraina pentru a evalua situaţia infrastructurii stadionului Olimpiskii din Kiev, lucrările căruia care erau în întârziere cu cinci luni. Taylor susţine că acestea s-au reluat cu succes, însă mizează în continuare pe sprijinul guvernului ucrainean.
Lucrările s-au reluat cu montarea acoperişului stadionului care ar urma să aibă o capacitate de 63.195 de locuri. Organizatorii îşi doresc o arenă care să corespundă celor mai înalte standarde ale UEFA.
Ucraina a fost avertizată de mai multe ori de UEFA că va pierde dreptul de a găzdui organizarea Euro 2012 dacă nu termina la timp stadioanele, iar preşedintele Viktor Ianukovici a apelat la investitorii străini să ajute Ucraina să îndeplinească cerinţele UEFA la timp.