Ucraina ar putea suspenda tranzitul de gaze din Rusia în Europa
Europa ar putea rămâne fără gaze. Ucraina suportă pierderi din cauza tranzitului gazelor din Rusia în Europa, a declarat şeful executivului de la Kiev, Mikola Azarov. Premierul ucrainean spune că ţara sa este gata să înceapă negocierile despre suspendarea acordurilor cu privire la tranzitarea gazului rusesc spre vest.
Primul-ministru ucrainean i-a avertizat pe oficialii Comisiei Europene că Ucraina ar putea suspenda tranzitarea gazelor. Azarov a menţionat că este vorba despre un sistem de conducte, compresoare şi o numeroasă echipă de specialişti care operează sistemul. Ucraina nu mai doreşte să suporte cheltuielile legate de întreţinerea acestei reţele.
Mikola Azarov a mai spus că Europa, Ucraina şi Rusia trebuie să ia împreună decizii cu privire la tranzitarea gazelor. Totodată, premierul a declarat că aderarea viitoare a Ucrainei la UE este inevitabilă şi doreşte ca perspectiva europeană a ţării sale să se regăsească în acordul de asociere cu Uniunea. Se pare că Kievul ar dori ca acest act să fie semnat până la sfârşitul anului acesta.
Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici va merge la Moscova în zilele ce urmează, unde va discuta despre preţul gazelor. Asta pentru că Ucraina vrea o revizuire a acordului din 2009. Atunci, Rusia a stabilit un preţ la gaze despre care Kievul spune că este prea mare. Rusia condiţionează o nouă înţelegere prin alăturarea Ucrainei la uniunea vamală Rusia, Belarus şi Kazahstan.
- O nouă dispută pe tema gazelor ar putea izbucni între Rusia şi Ucraina
- Premierul britanic David Cameron ar putea discuta problema transnisteană, la Moscova
- Viktor Ianukovici şantajat de Putin şi Medvedev? VEZI CE RISCĂ UCRAINA
- Gazoductul Nabucco va fi dat în exploatare în 2018, cu un an mai târziu decât era prevăzut