Ucraina așteaptă primul transport cu arme din SUA
"Primul transport ar trebui să vină în câteva săptămâni”, a declarat preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, miercuri, 28 februarie, într-o conferinţă de presă la Kiev.
SUA susţin că armele pe care intenţionează să le furnizeze, printre care rachete antitanc Javelin, vor contribui la stabilizarea situaţiei şi nu pot fi folosite pentru cucerirea de teritorii.
De altfel, situaţia din Ucraina este mărul discordiei dintre NATO şi Rusia.
Peste 10.000 de persoane au fost ucise, începând din aprilie 2014, în conflictul în care se confruntă forţele guvernamentale ucrainene şi rebelii separatişti sprijiniţi de Rusia.
În pofida eforturilor diplomatice de pace şi a declarării unei încetări a focului, confruntări armate au loc constant în estul Ucrainei, scrie mediafax.ro