Ucraina închide parţial frontiera cu Rusia
Ucraina închide parţial frontiera cu Rusia, în special în partea centrală a regiunii Lugansk şi în sudul regiunii Doneţk. Măsura, anunţată de preşedintele interimar, Alexandr Turcinov, este unul dintre elementele principale ale operaţiunii antiteroriste desfăşurată în estul fostei republici sovietice.
Închiderea graniţei de est a Ucrainei are drept scop împiedicarea livrării de arme sau pătrunderea militanţilor pe teritoriul Ucrainei. Preşedintele interimar, Alexandr Turcinov a mai subliniat că astfel separatiştii proruşi vor fi localizaţi mai uşor. De asemenea, el a ordonat Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare să examineze în regim de urgenţă propunerea de a institui legea marţială în estul ţării. Între timp, grănicerii din Lugansk care au ţinut piept militanţilor aproape trei zile au fost redislocaţi. În timpul operaţiunii, trei reprezentanţi au forţelor proruse au fost omorâţi, iar un vehicul încărcat cu armament a fost distrus, scrie UNIAN. Militarii au fost mutaţi într-un loc mai sigur, care nu a fost dezvăluit din motive de securitate.
Iar peste 300 de separatişti au atacat regimentul Gărzii Naţionale a Ucrainei din Lugansk. Militanţii au utilizat puşti, mitraliere şi mortiere. Luptele au durat peste 10 ore, iar, în cele din urmă, soldaţii ucraineni au cedat, iar unitatea a fost ocupată de separatişti.
Coordonatorii operaţiunii antiteroriste au îndemnat oamenii din localităţile unde se dau lupte să nu iasă din case. Potrivit lor, separatiştii îşi stabilesc baze în tot mai multe şcoli, grădiniţe şi spitale şi se ascund în spatele civililor. Anterior, Armata ucraineană a lichidat peste 300 de terorişti în regiunea Doneţk, iar alţi 500 au fost răniţi.