Ucraina la 23 de ani. Ziua Independenţei marcată cu paradă militară la Kiev (FOTO)
Embed:
Sărbătoare cu semnificaţie specială în Ucraina. Ţara vecină, care luptă pentru păstrarea integrităţii sale, marchează astăzi cea de-a 23-a aniversare de la proclamarea independenţei.
Ceremonia din capitala Ucrainei a început cu arborarea drapelului naţional şi intonarea imnului de stat. Ulterior, peste două mii de soldaţi, participanţi la operaţiunea antitero, au defilat prin capitală. La paradă au participat şi 49 de blindate.
În discursul său, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat că, imediat după defilare, militarii au plecat în regiunile de est, unde se desfăşoară operaţiunea antitero. Oficialul a mai anunţat că, în următorii doi ani, vor fi alocate trei miliarde de euro pentru reechiparea armatei.
"Evenimentele din ultimele luni au devenit pentru noi un adevărat război. Cel mai probabil, războiul va intra în istorie drept marele război din 2014. Este o luptă împotriva agresiunii externe, o luptă pentru Ucraina, pentru onoare, glorie, independenţă şi pentru cetăţenii acestei ţări", a declarat Poroşenko.
Înainte de paradă, Poroshenko a depus o coroana de flori şi a îngenunchiat pe strada unde aproximativ 100 de protestatari au fost ucişi de lunetişti în februarie.
"În primul rând sunt mândru de băieţii noştri care apară viaţa paşnică a ţării noastre. De cealaltă parte, simt o tristeţe profundă de faptul că mor oameni", spune un cetăţean ucrainean.
Ucraina şi-a proclamat independenţa în data de 24 august 1991.