Ucraina refuză gazul rusesc! Ce se va întâmpla cu țările europene
Ucraina a anunțat marți suspendarea imediată a tuturor achizițiilor de gaz din Rusia, dupa eșecul negocierilor privind prețul acestuia, discuții la care a participat și UE și care vizau menținerea aprovizionării țării cu gaz rusesc pentru următoarele luni, transmite AFP, citat de hotnews.ro.
Compania publică ucraineană Naftogaz a informat într-un comunicat ca va continua însă să asigure tranzitul de gaz rusesc prin Ucraina către ceilalți clienți europeni.
Naftogaz a explicat în comunicat decizia sa prin faptul ca acordul său cu gigantul gazier rus Gazprom expiră pe 30 iunie, iar "condițiile privind viitoarele livrări de gaz rusesc n-au făcut obiectul unui acord în cursul discuțiilor trilaterale de astăzi de la Viena".
Comisia Europeană a anunțat luni că UE, Rusia și Ucraina vor încerca în cursul zilei de marți, la Viena, să finalizeze un acord pentru a asigura aprovizionarea cu gaz rusesc a Ucrainei și a Europei în iarna următoare.
Comisia a adăugat că la reuniune vor participa vicepreședintele CE pentru Energie, Maros Sefcovic, și miniștrii rus și ucrainean de resort, Alexander Novak și Vladimir Demchishin, în prezența șefilor Naftogaz și Gazprom.
Reuniunea viza finalizarea unui acord de către "părțile politice", după o serie de întâlniri la nivel tehnic desfășurate la Bruxelles începând cu luna aprilie, care au permis "progrese", a informat o sursă europeană.
Uniunea Europeană dorea un acord "care să acopere cel puțin perioada de iarnă, până la sfârșitul lui martie", potrivit aceleiași surse.
Un astfel de "pachet de iarnă" a fost încheiat într-un final și în octombrie 2014, prin intermediul unei medieri europene, după ce Moscova a întrerupt temporar gazul pentru Kiev.
Acordul pe 2014-2015 a fost prelungit în mod provizoriu în luna martie, pentru a expira pe 30 iunie.
Gazprom și Naftogaz se afla în confict după venirea unui guvern pro-occidental la Kiev la începutul lui 2014 și tensiunile acestuia cu Moscova în estul Ucrainei, controlat de către separatiștii pro-ruși.
Moscova a majorat prețul gazului livrat țării sale vecine, care refuza să-l plătească. Această dispută îngrijorează Uniunea Europeană întrucât aproape 15% din gazul cosumat în Europa tranzitează teritoriul ucrainean.
Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a reacționat marți la acest anunț afirmând că decizia Ucrainei de a nu mai cumpăra gaz rusesc este una politică, potrivit agenției Tass.