Ucraina schimbă macazul. Premierul de la Kiev vrea să reînceapă negocierile cu Uniunea Europeană
Revizuire de optică în politica externă ucraineană. Conform premierului Mikola Azarov, Ucraina trebuie să înceapă negocierile cu Uniunea Europeană privind condiţiile semnării Acordului de Asociere şi a celui de comerţ liber. Declaraţia lui Azarov a fost făcută în deschiderea şedinţei cabinetului de miniştri.
Şeful Guvernului de la Kiev i-a cerut vice-premierului Iurii Boiko să efectueze o analiză amplă a consecinţelor pentru economia naţională în cazul creării unei zonei de liber schimb cu Uniunea Europeană. Azarov a mai precizat că este necesar să vorbească cu partenerii europeni în limbajul cifrelor şi al faptelor.
În luna noiembrie a anului trecut, liderul de la Kiev, Viktor Ianukovici, a decis să nu mai semneze Acordul de Asociere cu UE, ceea ce a dus la un val de proteste. Iar la mijlocul lunii decembrie, premierul Azarov a declarat că Ucraina are nevoie de un ajutor european de 20 de miliarde de euro pentru a semna Acordul de asociere.
Kievul a explicaz că doreşte asta pentru a limita consecinţele pe care semnarea unui astfel de document le va avea asupra economiei ţării, în special din cauza unei posibile reduceri a comerţului cu ţările din Uniunea Vamală.