Ucraina şi Rusia au avut o înţelegere. Ce au convenit să coopereze cele două ţări
Ucraina şi Rusia au convenit să coopereze pentru respectarea armistiţiului în estul statului vecin. Înţelegerea dintre cele două ţări a fost posibilă datorită unei intervenţii a preşedintelui Franţei şi cancelarului german, care au discutat la telefon cu liderii de la Kiev şi Moscova.
Convorbirea dintre cei patru lideri s-a încheiat cu un acord între preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi omologul său rus, Vladimir Putin. Cei doi s-au înţeles să le permită reprezentanţilor OSCE, inclusiv din Rusia, să monitorizeze frontiera ruso-ucraineană în perioada încetării focului. Ucraina a decis menţinerea armistiţiului unilateral, în pofida atacurilor constante ale separatiştilor proruşi, inclusiv doborârea unui elicopter al armatei.
Chiar dacă Moscova face paşi concilianţi, liderul de la Kiev a solicitat omologului său de la Moscova să ia măsuri concrete pentru a stopa furnizarea armelor şi echipamentelor către insurgenţii proruşi. Acest lucru a fost cerut şi de Statele Unite, care au ameninţat cu noi sancţiuni.
"Până când Rusia nu va respecta pe deplin angajamentul său faţă de planul de pace şi stabilizarea situaţiei în Ucraina, SUA şi Europa sunt obligate să continue pregătirea unor măsuri suplimentare, inclusiv sancţiuni economice dure. Sperăm că acestea nu vor trebui folosite", a declarat John Kerry, secretrul de stat al SUA.