Ucraina suspendă plăţile către Gazprom
Embed:
Compania ucraineană Naftogaz suspendă plăţile pentru gazele naturale importate din Rusia. Şeful companiei ucrainene a declarat că nu vede niciun motiv pentru revizuirea preţului şi că nu va plăti niciun ban ruşilor.
Săptămâna trecută, Gazprom a decis majorarea preţului pentru gazul livrat Ucrainei până la 485 de dolari pentru mia de metri cubi. Asta în condiţiile în care ţările din Uniunea Europeană achită pentru aceeaşi cantitate între 370 şi 380 de dolari.
Şeful Naftogaz avertizează că Europa ar putea rămâne fără gaz.
"În cazul în care politica are prioritate în faţa economiei, atunci riscul aceste este foarte mare. Avem doar două soluţii în această situaţie. Ori acceptăm noile taxe impuse de Gazprom, ori facem o înţelegere cu companiile europene care cumpără gaz de la "Gazprom" ca să ne vândă şi nouă gaz rusesc", a declarat într-un interviu şeful Naftogaz, Andrei Kobolev.