Ucraina vrea să preia locul Rusiei în G8! Peste 400 de emisari OSCE vor merge în misiune la Kiev
Ucraina este gata să ia locul Rusiei în grupul celor mai industrializate ţări din lume. Declaraţia a fost făcută de premierul de la Kiev, Arseni Iaţeniuk după mai multe întrevederi cu oficiali din Vest.
Ministrul de Externe al Germaniei şi secretarul general al ONU au vizitat astăzi Ucraina, unde şi-au manifestat susţinerea pentru aspiraţiile europene ale Kievului.
Şeful diplomaţiei de la Berlin şi-a manifestat speranţa că tensiunile dintre Rusia şi Ucraina nu vor duce la segmentarea Europei şi că observatorii OSCE vor ajuta la detensionarea conflictului dintre cele două ţări. O misiune a organizaţiei este aşteptată în Ucraina, după ce organizaţia a ajuns al un compromis cu Rusia. Totuşi, emisarii OSCE nu vor avea acces în Crimeea.
"Sunt fericit că, ieri, după lungi negocieri serioase şi care ar fi putut eşua, am reuşit să ajungem la un acord pentru a trimite o misiune OSCE. Sper că primii observatori, aproximativ 400, vor ajunge în Ucraina în următoarele zile", a declarat ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.
Premierul Ucrainei şi ministrul german de Externe au vorbit inclusiv despre o cale de soluţionare a problemei energetice. Şi asta, în situaţia în care peste 50 de procente din gazul utilizat în Ucraina este importat din Federaţia Rusă.
"Pe primul loc este securitatea energetică. Avem nevoie de rezerve de gaz de la statele membre ale UE pentru a asigura securitatea energetică în Ucraina", spune premierul Ucrainei, Arsenie Iaţeniuk.
Şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi-a manifestat susţinerea pentru poporul ucrainean.
"Sunt aici ca să-mi manifest solidaritatea faţă de locuitorii şi guvernul Ucrainei în aceste momente de grea încercare", a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon.
Preşedintele interimar de la Kiev, Alexandr Turcinov a declarat anterior, în timpul întrevederei cu secretarul general al Naţiunilor Unite, că Ucraina este pregătită să înceapă negocierile cu Rusia, însă nu va recunoaşte anexarea Crimeei.
Ieri, Kievul a semnat partea politică a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii solemne la Bruxelles.