Ucrainean cu permis FALS de conducere, depistat la frontieră
Polițiștii de frontieră, din punctul de trecere Cahul, au depistat ieri, 12 septembrie, un cetățean al Ucrainei cu permis de conducere fals.
Acesta conducea un autoturism, marca DAEWOO Kalos, cu numere de înmatriculare ucrainești. Conducătorul auto a fost legitimat ca cetățean al Ucrainei, în vârstă de 49 de ani.
În urma mai multor verificări, permisul de conducere, care ar fi eliberat în 2014 de autoritățile ucrainești pentru toate categoriile, s-a demonstrat că documentul a fost falsificat.
Conducătorul auto a precizat că obținuse legal permisul, fiind primit la una din secțiile de eliberare a actelor din regiunea Odessa.
Permisul de conducere a fost reținut și va fi transmis spre expertiza tehnico-judiciară, iar cercetările sunt continuate de către angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii circumstanţelor infracţiunii constatate. Trecerea frontierei de stat de către bărbatului documentat a fost posibilă, însă la volanul mașinii a urcat soția acestuia.