Ucrainenii au înregistrat un posibil record mondial! Aproximativ 100 de mii oameni au intonat imnul în centrul Kievului
Ucrainenii au urat bun venit noului an, în centrul Kievului, cu un posibil record mondial. Zeci de mii de oameni au intonat la unison imnul naţional. Performanţa a avut loc în timpul unui miting de amploare proeuropean.
Cel puţin 100.000 de oameni s-au adunat la Kiev, unde au cântat într-un glas imnul naţional. Deocamdată nu se ştie dacă mulţimea a reuşit să doboare recordul mondial înregistrat în India, anul trecut, când peste 120.000 de oameni au intonat imnul ţării lor. Piaţa Independenţei, care de două luni este scena protestelor antiguvernamentale, s-a transformat în noaptea dintre ani într-un loc pentru o petrecere grandioasă.
Imediat după miezil nopţii, liderii opoziţiei ucrainene au urcat pe scenă pentru a încuraja protestatarii care cer demisia conducerii ţării. Asta, după ce preşedintele Victor Ianukovici a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu UE.
"Suntem siguri că, în acest an, în 2014, vom fi capabili să schimbăm autorităţile. Vom fi capabili să implementăm lucruri noi şi să construim o echipă", a declarat lider al opoziţiei din Ucraina Vilai Kliciko.
Şi manifestanţii proeuropeni spun că au mari aşteptări de la noul an.
"Vrem să avem o viaţă mai bună în noul an. Vrem să ne integrăm în Europa", a spus un bărbat.
Potrivit unui sondaj, dacă alegerile prezidenţiale ar fi organizate acum, Victor Ianukovici ar pierde în al doilea tur de scrutin, în faţa fostului campionul la box Vitali Kliciko. Următorul scrutin prezidenţial va avea loc în Ucraina în 2015.