Ucrainenii nu și-au ales încă președintele. Petro Poroșenko și Vladimir Zelenski se vor duela în turul doi
Umoristul Vladimir Zelenski și actualul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, se vor duela în turul doi al scrutinului prezidențial din țara vecină, care va avea loc în 21 aprilie. Cei doi au acumulat cele mai multe voturi în urma alegerilor de duminică.
După numărarea a aproape 83 de procente din buletinele de vot valabile, primul a fost preferat de peste 30 la sută dintre alegători și a depășit chiar rezultatele sondajelor publicate în ultimele luni.
Pe locul doi este Petro Poroșenko. Acesta acumulat aproape 17% din voturile exprimate. Iulia Timoșenko, cea care se anunța drept principalul contracandidat al actualului lider de la Kiev pentru accederea în turul doi, a fost preferată de aproximativ 13 la sută din ucraineni.
În total, au ieșit la urne aproape 63,5 procente dintre cetățenii cu drept de vot ai țării vecine, cu aproape 4% mai mult decât la alegerile de acum cinci ani.
Mai exact, au participat la vot peste 17 milioane de oameni din cei aproape 27 milioane de ucraineni cu drept de vot înscriși în liste.
Aceștia au avut de ales dintr-un număr record de candidați la funcția de președinte - 39. Din această cauză, și buletinul de vot a fost mai lung decât de obicei, de tocmai 80 de centimetri.
De asemenea, ucrainenii care se află peste hotarele țării au putut să voteze la 101 secții de votare deschise în toată lumea. Cei mai mulţi dintre ei şi-au dat votul pentru Petro Poroșenko.
Doar cetățenii cu pașapoarte valabile au putut să-și exprime opțiunea.
- Votul în diasporă. Mii de ucraineni au votat la Chişinău şi Bălţi
- Captură de droguri în Ucraina. Heroina confiscată valorează 50 de MILIOANE de dolari
- Alegeri în Ucraina: Volodimir Zelenski şi Petro Poroşenko se vor înfrunta în al doilea tur al scrutinului prezidenţial
- Un astrolog din Ucraina prezice CUI va aparţine victoria în etapa a DOUA a alegerilor prezidenţiale din ţară