Ucrainenii şi-au prezentat echipamentul în care vor evolua la Euro 2016
Ucrainenii şi-au prezentat echipamentul în care vor evolua la Europeanul de fotbal din această vară. Evenimentul a avut loc la Kiev, iar vedetele din show-biz au fost cele care au defilat în noile tricouri.
Noul echipament al echipei naționale de fotbal a Ucrainei nu diferă foarte mult de cel mai vechi şi are două variante: galbenă şi albastră.
Tricourile au fost cusute cu ajutorul celor mai noi tehnologii, iar ornamentele de pe ele sunt realizate în carouri.
Echipamentul nu a fost prezentat de jucătorii naţionalei, ci de mai multe vedete ale show-biz-ului, printre care şi interpreta de muzică ușoară Jamala, care va reprezenta Ucraina la ediţia din acest an a Eurovision-ului.
"Eu cred în naţionala noastră de fotbal. Sunt încrezătoare că Ucraina va evolua foarte bine la Campionatul European, iar nouă suporterilor nu ne rămâne decât să ne susţinem înflăcărat echipa", a spus cântăreața Jamala.
"Noi, cu toţii, sărbătorim prezentarea noului echipament al naţionalei. Acest echipament ar trebui să ne aducă evoluţii cât mai bune la turneul final, dar şi emoţii frumoase suporterilor", a spus preşedintele Federaţiei de Fotbal din Ucraina, Andriy Pavlenko.
Ucraina va debuta în noul echipament pe 24 martie, în fața propriilor suporteri, la Odesa, când va juca o partidă amicală contra Ciprului.
Naţionala ţării vecine face parte din grupa C a Campionatului European din Franţa. Pe 12 iunie, Ucraina va întâlni deţinătoarea titlului mondial Germania, pe 16 iunie - Irlanda de Nord, iar pe 21 iunie - Polonia.