Ucrainenii sunt aşteptaţi astăzi la vot pentru a alege deputaţii în Rada Supremă
Cetăţenii Ucrainei sunt aşteptaţi astăzi la vot pentru a alege deputaţii în Rada Supremă, în cadrul unui scrutin anticipat. Cele 30 de mii de secţii de pe teritoriul ţării vecine s-au deschis la ora 8 dimineaţa şi se vor închide la ora 20.
În Republica Moldova, ucrainenii pot vota la sediul Ambasadei Ucrainei din Chişinău, precum şi la Consulatul din Bălţi. Alegătorii vor trebui să aplice ştampila "Votat" pe două buletine. Unul conţine lista cu 21 de partide politice, iar cealaltă - cu numele candidaţilor din circumscripţii.
O premieră pentru acest scrutin parlamentar anticipat este faptul că avioane şi elicoptere ale Gărzii Naţionale Ucrainene vor patrula pe tot parcursul zilei. În total, peste 132 de mii angajaţi ai Ministerului de Interne de la Kiev au fost mobilizaţi pentru a asigura ordinea publică.
Presa locală menţionează că pe parcursul campaniei electorale au fost înregistrate peste 640 de încălcări ale legii, fiind iniţiate 38 de cauze penale.
Alegerile anticipate au fost declanşate de preşedintele Vladimir Zelenski, imediat după ce a depus jurământul în plenul Parlamentului de la Kiev. Rada Supremă a Ucrainei este formată din 424 de deputaţi, care sunt aleşi pentru o perioadă de cinci ani.
- În goana după funcţii, Alianţa PSRM-ACUM a venit la şedinţa Biroului permanent al legislativului NEPREGĂTITĂ
- Deputaţii din alianţa Kozak continuă să blocheze proiectele sociale elaborate de fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat
- Andrian Candu: PDM a pledat tot timpul pentru ridicarea imunităţii parlamentare a deputaţilor