UE a aprobat al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Ce prevede acesta
Uniunea Europeană a aprobat miercuri al 13-lea său pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat Belgia, care deține președinția prin rotație a blocului comunitar.
„Ambasadorii UE tocmai au ajuns la un acord de principiu privind al 13-lea pachet de sancțiuni în contextul agresiunii rusești împotriva Ucrainei”, a declarat președinția belgiană pe platforma „X”, fosta Twitter, adăugând că noile sancțiuni sunt printre cele mai largi adoptate până acum împotriva Rusiei, scrie Hotnews.ro.
Cu toate acestea, pachetul de sancțiuni nu include noi măsuri împotriva diferitelor sectoare ale activității economice din Rusia, ci doar față de aproape 200 de persoane și entități juridice.
Potrivit Bloomberg, sancțiunile se vor aplica companiilor asociate cu furnizarea de tehnologii cheie și componente electronice întreprinderilor din industria de apărare.
Ucraina și unele dintre țările sale partenere au cerut în mod repetat găsirea unor noi modalități de a sancționa Rusia și țările care îi trimit componentele necesare industriei sale de război în condițiile în care ea a reușit să își crească producția și scoate din uzine mai multe drone, tancuri și muniții decât înainte de declanșarea invaziei.
Numeroși oficiali din Europa, de la șeful diplomației europene Josep Borrell la ministrul german al externelor Annalena Baerbock, au declarat recent că susțin adoptarea unor noi sancțiuni puternice împotriva Rusiei, având în vedere moartea disidentului Alexei Navalnîi într-o colonie penală din Siberia.
UE urmează să adopte oficial noul pachet de sancțiuni în data de 24 februarie, când se împlinesc doi ani de la începutul războiului.
Țările membre ale UE adoptaseră anteriorul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al 12-lea, în luna decembrie.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.