UE a aprobat definitiv aderarea Croației la zona euro de la 1 ianuarie 2023
Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă cele 27 de state membre, a adoptat marţi cele trei acte juridice finale necesare pentru a-i permite Croaţiei să introducă moneda euro la 1 ianuarie 2023, informează AFP, citează digi24.ro.
Unul dintre cele trei acte juridice stabileşte rata de conversie dintre euro şi kuna croată la 7,53450 kune pentru 1 euro.
Astfel se încheie procesul din cadrul Consiliului care îi va permite Croaţiei să devină membru al zonei euro şi să beneficieze de utilizarea monedei comune a UE, euro, începând cu anul viitor, transmite Agerpres.
Evenimentul a fost marcat de o ceremonie de semnare la Bruxelles, în prezenţa preşedintelui Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi a comisarului european pentru economie, Paolo Gentiloni.
Comisia Europeană şi-a dat acordul pentru aderarea Croaţiei la zona euro la data de 1 iunie, când a apreciat că această ţară îndeplineşte criteriile necesare pentru aderare, inclusiv pe cele referitoare la inflaţie şi datorie publică.
Finalizarea procedurii de aderare a Croaţiei la zona euro intervine într-un moment în care moneda europeană a ajuns la paritate cu dolarul american, un nivel fără precedent după luna decembrie 2002. Un curs de schimb mai mic al monedei euro face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie.
Începând cu data de 1 ianuarie 2002, milioane de europeni din 12 ţări şi-au abandonat lirele, francii, mărcile şi drahmele pentru monede şi bancnote în euro. Acestora li s-au alăturat ulterior cetăţenii din alte şapte ţări:
Slovenia în 2007;
Cipru şi Malta în 2008;
Slovacia în 2009;
Estonia în 2011;
Letonia în 2014;
Lituania în 2015.
Moneda unică este un simbol al unităţii şi suveranităţii europene. Deşi toate statele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.