UE a prelungit cu încă șase luni sancțiunile împotriva a 150 de cetăţeni ruşi şi rebeli ucraineni
Embed:
Uniunea Europeană a prelungit cu încă șase luni, până în 15 septembrie, sancțiunile împotriva a 150 de cetăţeni ruşi şi rebeli ucraineni.
În lista neagră a Bruxelles-ului sunt şi 38 de companii acuzate de implicare în conflictul din Donbass.
Măsurile constau în înghețări ale activelor și restricții de călătorie.
Printre cei vizaţi sunt mai mulţi lideri ai rebelilor din estul Ucrainei, şefi de întreprinderi, organizaţii şi partide politice, care compromit sau amenință integritatea teritorială și independența ţării vecine.
Kievul și Occidentul acuză Moscova că îi susține militar pe separatiști, învinuiri pe care Kremlinul le neagă vehement.