UE ar putea extinde cu încă șase luni sancțiunile împotriva Rusiei, fiind acuzată de anexarea ilegală a Crimeei
Uniunea Europeană ar putea extinde cu încă șase luni sancțiunile împotriva Rusiei, impuse din cauza anexării Crimeei și a implicării în războiul din Donbas. Informația a fost făcută publică de către oficiali din interiorul structurilor europene, care au menționat că liderii din UE, care se vor reuni mâine la Bruxelles, vor conveni asupra prelungirii sancțiunilor până la mijlocul lui 2018.
Principalele sancțiuni aflate în vigoare, care au ca țintă sectorul energetic, cel militar și financiar al Rusiei, urmează să expire la sfârșitul lunii ianuarie 2018. Rusia a declarat în repetate rânduri că nu va returna niciodată Crimeea, pe care a anexat-o în 2014.
Totodată, autoritățile de la Moscova neagă implicarea în războiul din estul Ucrainei de partea separatiștilor, în care şi-au pierdut viaţa peste 10 mii de oameni.