UE aşteaptă o nouă propunere din partea Ciprului, în schimbul ajutorului de 10 miliarde de euro
Cipru va prezenta Uniunii Europene un nou plan pentru stabilizarea situaţiei financiare, după ce a respins taxele pentru depozitele bancare cerute de creditori în schimbul unui ajutor de 10 miliarde de euro. Speriaţi de situaţia în care s-a pomenit ţara, oamenii se gândesc la soluţii, iar biserica ortodoxă din Cipru a declarat chiar că poate pune la dispoziţia statului toate bunurile sale.
Noul plan pe care autorităţile din Cipru îl vor prezenta creditorilor presupune obţinerea a 5 miliarde de euro din activele fondului asigurărilor sociale. Încă un miliard, guvernul de la Nicosia spune că îl va obţine prin schimbul depozitelor bancare în obligaţiuni.
Acest plan este prezentat unei echipe de specialişti din partea Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi a Fondului Monetar Internaţional, care s-a întrunit de urgenţă cu reprezentanţi ai guvernului cipriot.
Potrivit unui oficial din această ţară, citat de Reuters, autorităţile de la Nicosia iau în calcul redeschiderea băncilor mâine, dar în acest caz ar putea fi impuse restricţii pentru retragerea banilor.
Între timp, ministrul cipriot de Finanţe este la Moscova, iar presa notează că oficialul a solicitat Rusiei un ajutor suplimentar, în valoare de câteva miliarde de euro şi ar fi oferit în schimb cote în companiile energetice şi în băncile din ţară.
Totodară, guvernul de la Nicosia neagă informaţiile despre vânzarea Băncii Populare din Cipru investitorilor ruşi. Totodată, Arhiepiscopul i-a propus preşedintelui ţării ca Biserica Ortodoxă sa-şi ipotecheze bunurile pentru a cumpara obligaţiuni ale statului.