UE critică Rusia. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie de susţinere a ţărilor din Parteneriatul Estic
Uniunea Europeană reacţionează prompt la embargourile impuse de Rusia Moldovei şi Ucrainei. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în susţinerea ţărilor-membre ale Parteneriatului Estic, afectate de represiunile comerciale ale Moscovei.
Rezoluţia adoptată în Parlamentul European critică dur presiunea comercială a Rusiei asupra ţărilor din Parteneriatul Estic, inclusiv Moldova. În document se menţionează că Rusia trebuie să respecte drepturile fostelor republici sovietice de a închia acorduri de asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, europarlamentarii fac apel la autorităţile cerându-le să se abţină de la exercitarea unor presiuni, precum sancţiunile comerciale recente impuse Moldovei şi Ucrainei, în intenţia de a le descuraja să semneze sau parafeze Acordurile de Asociere la summitul de la Vilnius.
Deputaţii europeni mai cer Kremlinului să respecte suvernatitatea statelor independente şi să nu se amestece în treburile interne ale acestor ţări. Totodată, rezoluţia condamnă cu fermitate ideeea că relaţiile Rusiei şi UE cu ţările Parteneriatului Estic pot fi tratate ca un joc cu rezultat nul.
Potrivit oficialilor, în loc de a folosi conflictele îngheţate din regiune în interesele sale geopolitice şi economice, Rusia ar trebui să coopereze şi să contribuie la stabilitatea din zonă. În acelaşi timp, deputaţii europeni încurajează fostele state sovietice să continue pregătirile pentru summitul din noiembrie.
- Parlamentul European, îngrijorat de presiunile Rusiei asupra Moldovei şi a altor ţări din Parteneriatul Estic
- Štefan Füle va vorbi în faţa Parlamentului European despre presiunile Rusiei asupra altor ţări
- Parlamentul European, cu un apel către Comisia Europeană: Statele afectate de presiunile Rusiei trebuie susţinute