UE deschide un pod aerian umanitar prin Egipt către Fâșia Gaza. Von der Leyen: „Palestinienii au nevoie de ajutor”
Bruxelles-ul va organiza un pod aerian umanitar către Fâşia Gaza, via Egipt, a anunţat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Le Monde şi Reuters, potrivit news.ro.
"Palestinienii din Gaza au nevoie de ajutor umanitar (...). Primele două zboruri vor pleca săptămâna aceasta, aducând provizii umanitare în Gaza", a declarat Ursula von der Leyen aflată la Tirana, în Albania.
"Palestinienii din Gaza au nevoie de ajutor umanitar şi de sprijin, ei nu pot plăti preţul barbariei Hamas", a declarat preşedinta Comisiei Europene într-o conferinţă de presă la Tirana.
Podul aerian, constând din "mai multe zboruri" către Egipt, va avea scopul de a aduce provizii organizaţiilor umanitare de pe teren din Gaza. Primele două zboruri vor avea loc în această săptămână, transportând încărcături umanitare din partea UNICEF, inclusiv articole pentru adăposturi, medicamente şi kituri de igienă, a precizat UE într-un comunicat.
Sâmbătă, Ursula von der Leyen a anunţat că ajutorul umanitar al UE pentru Gaza va fi triplat, de la 25 de milioane de euro la 75 de milioane de euro.
Eforturile diplomatice de a aranja o încetare a focului pentru a permite ca ajutoarele să ajungă în Fâşia Gaza asediată au eşuat anterior, iar Israelul a ordonat evacuarea satelor dintr-o fâşie de teritoriu aflată în apropierea graniţei cu Libanul, ceea ce a generat temeri că războiul s-ar putea extinde pe un nou front.
Ursula von der Leyen a participat luni la un summit al Procesului de la Berlin, o iniţiativă iniţiată de guvernul german pentru a îmbunătăţi cooperarea între şase ţări din Balcanii de Vest care aspiră să devină membre ale UE.
Israelul vrea să anihileze mişcarea Hamas, care conduce Gaza, după ce luptătorii acesteia au pătruns peste bariera de securitate care înconjoară enclava, la 7 octombrie, ucigând 1 300 de israelieni, în principal civili, în cea mai sângeroasă zi din istoria de 75 de ani a Israelului.
Israelul a supus Gaza, unde locuiesc 2,3 milioane de palestinieni, unei blocade totale şi a bombardat-o cu atacuri aeriene fără precedent, fiind de aşteptat să lanseze şi un atac terestru. Autorităţile din Gaza spun că cel puţin 2.750 de persoane au fost ucise acolo, inclusiv mulţi civili.