UE este gata să investească 91 de milioane de euro pentru dezvoltarea satelor şi instituţiilor publice în Republica Moldova
Uniunea Europeană este gata să investească peste 91 de milioane de euro pentru dezvoltarea satelor, a întreprinderilor, dar şi pentru consolidarea capacităţilor instituţiilor publice.
Banii urmează să fie oferiţi în cadrul a două acorduri de finanţare. Pentru a obţine noua asistenţă, Guvernul a aprobat marţi o hotărâre privind iniţierea negocierilor în acest sens.
Un proiect prevede investiţii de 61 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, a întreprinderilor mici şi mijlocii şi pentru eficienţa energetică.
Realizarea documentului este preconizată pentru şapte ani.
Un alt acord prevede o finanţare de 29 de milioane de euro pentru consolidarea capacităţilor administraţiei centrale în procesul de implementare a Acordului de Asociere cu UE.
- Energie verde pe bani europeni. Zeci de instituţii publice vor fi dotate cu sisteme de încălzire pe biomasă
- Cea mai mare bancă din Germania, amendată cu MILIOANE de dolari. Care este MOTIVUL
- SECRETELE UNEI RELAŢII FERICITE, împărtăşite de oamenii de la sate (VIDEO)
- Trei spitale din Chişinău aşteaptă decizia Consiliului Municipal pentru a putea fi renovate capital
- Moldova ar putea majora exportul producţiei industriei constructoare de maşini în UE
- Dădeau lovitura în alimentarele din sate şi furau bani. Doi suspecţi, reţinuţi de poliţie