UE este principalul partener comercial al Moldovei. IATĂ țara în care au fost livrate cele mai multe mărfuri
Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Moldovei. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în primele trei luni ale anului, ţara noastră a exportat în statele din blocul comunitar mărfuri în valoare de aproape 320 de milioane de dolari. Asta e de aproximativ două ori mai mult decât în CSI.
Potrivit experţilor, dacă trendul de creştere a exporturilor în UE va continua, efectul embargoului impus de Federaţia Rusă ar pute fi redus la zero.
”Trendul negativ ce ţine de exporturile către Federaţia Rusă va continua. În acelaşi timp, în UE observăm o îmbunătăţire a parametrilor economici. Semnarea acordului cu UE ar putea prezenta un semnal pentru anumiţi investitori şi exportatori”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei „Expert-Grup”, Adrian Lupușor.
Specialiştii susţin că pentru a spori exporturile în statele UE, producătorii trebuie să sporească competitivitatea mărfurilor livrate.
”Este foarte important să ne diversificăm pieţele, dar nu este mai puţin important să vedem ce se cere. Noi totuşi încercăm permanent să vindem vinuri, fructe, legume. Ce cere piaţa europeană astăzi şi noi putem produce aici. Iată la ce trebuie să ne orientăm acum. Asta ar fi poate dacă doriţi o reorganizare a economiei naţionale, reorientare a economiei naţionale”, a spus fostul prim-ministru Dumitru Braghiș.
Pe de altă parte, experţii în agricultură susţin că volumul exporturilor poate fi majorat doar după implementarea unor politici de stimulare a producătorilor.
”E un proces care trebuie într-o oarecare măsură să fie foarte bine dirijat, e un proces care trebuie să primească o sevă din partea celor care monitorizează şi, inclusiv, din partea guvernanţilor. Aici, într-adevăr, economia trebuie să respire complet altfel pentru a avea o situaţie într-adevăr fericită şi o stabilitate în sensul sau în domeniul comerţului internaţional”, a specificat expertul în agricultură Viorel Chivriga.
În primele trei luni ale anului 2014, Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de aproape 580 de milioane de dolari, în timp ce valoarea mărfurilor importate a depăşit un miliard două sute de milioane de dolari.