UE îi va acorda Turciei fonduri suplimentare pentru refugiaţii sirieni de pe teritoriul său, înainte de o întâlnire cu Erdogan
foto:
Comisia Europeană urmează să aprobe alte trei miliarde de euro pentru finanţarea cheltuielilor pentru refugiaţii sirieni aflaţi pe teritoriul Turciei, potrivit unui oficial european, demers ce survine înainte de o întâlnire cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, preconizată să aibă loc la sfârşitul acestei luni, scrie agerpres.ro.
Relaţiile Europei cu Erdogan au fost tensionate în ultimii ani, dar UE depinde de Turcia pentru limitarea imigraţiei dinspre Orientul Mijlociu, unde războiul din Siria a provocat sute de mii de morţi şi a forţat milioane de persoane să-şi părăsească locuinţele.
Înalţi oficiali ai UE se vor întâlni cu Erdogan pe 26 martie în oraşul bulgar Varna, în pofida îndoielilor multora din partea europeană.
Potrivit unor surse, comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, va anunţa miercuri că executivul Uniunii Europene propune fonduri suplimentare privind proiectele în beneficiul refugiaţilor sirieni aflaţi pe teritoriul Turciei.
Pe teritoriul Turciei se află 3,5 milioane de refugiaţi din Siria şi UE a alocat deja pentru ajutorul lor primele trei miliarde de euro.
Peste un milion de refugiaţi şi migranţi au ajuns în UE în 2015, majoritatea dintre ei tranzitând Turcia. Bruxellesul a acceptat să contribuie financiar pentru găzduirea de migranţi pe teritoriul Turciei, iar Ankara să prevină în schimb plecările refugiaţilor prin Marea Egee către Grecia.
Acordul UE-Turcia a condus la o reducere drastică a numărului de refugiaţi care încercau să ia calea Europei şi această cooperare cu Turcia, ţară membră a NATO, a atenuat acţiunile UE împotriva Ankarei în legătură cu represiunea împotriva criticilor, disidenţilor şi a societăţii civile ca urmare a tentativei eşuate de puci din 2016. Erdogan a criticat de asemenea Germania şi Olanda, ţări membre ale UE, în discursurile sale.
Blocul comunitar a răspuns represiunii ulterioare puciului în principal prin blocarea unor fonduri pentru care Turcia era eligibilă ca ţară candidată la aderarea la UE şi prin suspendarea negocierilor de aderare, care oricum erau blocate de mult timp. UE va publica în aprilie ceea ce sursele consideră că va fi un raport ''critic'' privind obiectivul de aderare al Turciei.

- 11 persoane au murit, inclusiv fiica unui important afacerist turc, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în Iran
- Vladimir Putin a ordonat, în 2014, doborârea unui avion al Turciei în care se aflau 110 pasageri. Care este motivul
- ACCIDENT RUTIER ÎN TURCIA. 13 oameni au murit, iar 20 au fost răniţi