UE lansează cel mai mare program de robotică civilă din lume
Inițiativa, denumită SPARC, acoperă industria prelucrătoare, agricultura, sănătatea, transporturile, securitatea civilă și gospodăriile și face parte din eforturile de politică industrială a UE pentru a consolida poziția Europei pe piața roboticii la nivel mondial (60 de miliarde de euro pe an până în 2020), scrie Agerpres.ro.
Conform estimărilor Comisiei, inițiativa va crea peste 240.000 de locuri de muncă în Europa, fiind totodată de așteptat o creștere a cotei de piață la nivel mondial a Europei la 42% (o creștere de 4 miliarde de euro pe an).
Comisia Europeană va investi 700 de milioane de euro, iar euRobotics 2,1 miliarde de euro. "Europa trebuie să fie un producător, și nu doar un consumator de roboți. Roboții fac mai mult decât să-i înlocuiască pe oameni — ei fac de multe ori lucruri pe care oamenii nu pot sau nu vor să le facă, care îmbunătățesc multe aspecte cum ar fi calitatea vieții sau siguranța noastră", a declarat comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes, citată de site-ul Comisiei.
Potrivit președintelui euRobotics, Bernd Liepert, SPARC va asigura competitivitatea industriilor europene de robotică. "Soluțiile de automatizare bazate pe roboți sunt esențiale pentru a depăși provocările sociale cele mai presante de astăzi", a argumentat el.
SPARC este deschisă tuturor companiilor europene și instituțiilor de cercetare.