UE pregăteşte o nouă tranşă de MILIOANE pentru implementarea planului privind regimul liberalizat de vize în Moldova
Uniunea Europeană va acorda Moldovei 21 de milioane de euro pentru implementarea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Alte 25 de milioane vor fi oferite de comunitatea europeană pentru reformarea învăţământului vocaţional din ţară.
"Sunt obiective, plus sunt acţiuni concrete pentru toate domeniile. Vom elabora o platformă online în care fiecare instituţie publică va putea să raporteze în regim online nivelul de implementare a documentelor. Obiectivul nostru este ca odată implementând acest plan de acţiuni în 2016 să putem avansa mai departe", a declarat viceministrul Afacerilor Externe, Iulian Groza.
Proiectele de finanţare au fost aprobate, astăzi, în cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri. Banii sunt acordaţi în formă de grant şi vor fi utilizaţi pentru gestionarea frontierei combaterea traficului de fiinţe umane şi pentru implementarea reformei învăţământului vocaţional.
La fel, Guvernul a aprobat şi proiectul de finanţare din partea UE, în valoare de 26 de milioane de euro, pentru ajustarea legislaţiei naţionale la cea comunitară.
- Drumurile Moldovei, reparate din bani europeni. Banca Mondială va oferi 150 de milioane de euro pentru reabilitarea a 56 de km
- Comisia Europeană va acorda Moldovei 55 de milioane de euro pentru implementarea reformelor
- 6 000 000 de euro pentru reforme în sănătate. UE a alocat încă un grant pentru ţara noastră