UE renunţă la 25% din cota sa de pescuit în apele britanice
În cadrul acordului post-Brexit anunţat joi, flotele europene de pescuit vor renunţa la un sfert din valoarea capturilor în apele britanice, pe parcusul unei perioade de tranziţie care se întinde până în luna iunie 2026, a dezvăluit pentru AFP un înalt oficial european.
Detaliile referitoare la speciile şi zonele afectate de acest procentaj nu au fost însă stabilite, a adăugat oficialul. După perioada de tranziţie de cinci ani şi jumătate, accesul flotelor europene în apele britanice va fi renegociat anual. De asemenea, pescarii din UE îşi vor păstra, până în 2026, accesul garantat la zonele de pescuit situate între şase şi 12 mile marine de coastele britanice, în apele teritoriale, unde se duceau în mod tradiţional să pescuiască.
Capturile realizate de pescarii din UE în apele britanice reprezintă aproximativ 650 de milioane de euro în fiecare an. Flotele din opt state membre UE sunt responsabile pentru 40% din valoarea capturilor efectuate în zona economică exclusivă britanică, potrivit unui raport al Parlamentului European. Norvegia este şi ea prezentă.
Aproximativ un sfert din capturile franceze în termeni de volum şi aproximativ 20% în termeni de valoare provin din apele britanice. Dependenţa este şi mai mare pentru Belgia (50% din valoarea capturilor), Irlanda (35%), Danemarca (30%) şi Olanda (28%). Spania, Germania şi Suedia sunt şi ele vizate, dar într-o proporţie mai mică.