UE și SUA suspendă temporar măsurile privind tarifele vamale
Uniunea Europeană şi Statele Unite au decis să suspende temporar măsurile aflate în centrul disputei tarifelor vamale suplimentare la oţel și vor începe discuţiile pe tema tarifelor impuse de fostul preşedinte Donald Trump, scrie Mediafax, preluând CNBC.
Reprezentanţii comerciali americani şi europeni au anunțat luni, într-o declaraţie comună, că sunt în căutarea „unor soluţii înainte de sfârşitul anului”, care să abordeze supracapacitatea din sectorul siderurgic.
Această problemă a influenţat relaţiile transatlantice mai bine de doi ani. Statele Unite au impus un tarif de 25% pentru oţelul european şi 10% pentru aluminiu în iunie 2018, din motive de securitate naţională.
UE a contestat această decizie şi, după mai multe încercări eşuate de a ajunge la un acord cu administraţia Trump, blocul s-a adresat Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a impus represalii pentru produse în valoare de până la 6,4 miliarde de euro (7,78 miliarde de dolari) din exporturile SUA. Produsele vizate de UE includ whisky bourbon, motocicletele Harley Davidson, blugii Levi Strauss, untul de arahide, sucul de portocale.
Din această sumă, UE a vizat mai întâi exporturi de 2,8 miliarde de euro şi a declarat că va aplica restul de 3,6 miliarde de euro trei ani mai târziu sau după un rezultat la OMC. Se aştepta ca această a doua tranşă de tarife să intre în vigoare luna viitoare.
Comisia Europeană a confirmat luni că suspendă temporar aceste tarife suplimentare, pe măsură ce au loc discuţii asupra unui posibil acord.
Împreună, Uniunea Europeană şi Statele Unite vor fi mai bine poziţionate pentru a face faţă Chinei, percepută ca parţial responsabilă pentru problemele de pe piaţa globală a oţelului.
„UE nu pune în pericol securitatea naţională a SUA. Dar distorsiunile create de supra-capacităţilor mondiale de producţie de oţel şi aluminiu - determinate în mare măsură de terţe părţi - reprezintă o ameninţare serioasă pentru economiile UE şi SUA - orientate spre piaţă”, a declarat comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis.