UEFA a interzis accesul fanilor lui ŢSKA la următorul meci din Liga Campionilor
ŢSKA Moscova a fost sancţionată pentru comportamentul fanilor! Echipa va juca următorul meci de pe teren propriu, din Liga Campionilor, fără galerie, după ce UEFA a interzis accesul fanilor în peluza destinată suporterilor acestei echipe. Sanţiunea vine ca urmare a insultelor rasiste la adresa lui Yaya Toure din meciul ŢSKA - Manchester City.
ŢSKA Moscova va fi nevoită să blocheze accesul la o parte din tribunele stadionului "Himki" pentru următorul meci de acasă din Liga Campionilor, cu Bayern Munchen. Indicaţiile au venit din partea UEFA ca urmare a comportamentului fanilor din partida cu Manchester City.
În timpul meciului, aceştia l-au insultat pe Yaya Toure care a declarat după încheierea partidei că a auzit în adresa sa mesaje rasiste. Mai mult ca atât, fotbalistul a anunţat că un asemenea comportament al suporterilor ar putea forţa jucătorii de culoare să boicoteze Cupa Mondială din 2018.
Meciul dintre ŢSKA şi City putea fi suspendat. Acest lucru a fost cerut de arbitrul meciului Ovidiu Haţegan, din România, însă directorul arenei delegat de UEFA a decis că partida trebuie să se dispute. Ca urmare, forul eropean l-a eliberat pe acesta din funcţie.
Acesul spectatorilor la tribuna fanilor - gazdă este pedeapsa minimă aplicată pentru comportament rasist. Partida ŢSKA - Bayern este programată pe 27 noiembrie.