UEFA are probleme. Justiţia i-a dat dreptate lui FC Sion
Scandalul legat de eliminarea echipei elveţiene FC Sion din grupele Europa League a căpătat aspecte neaşteptate. Iar UEFA este cea care ar putea plăti cel mai scump în acest caz. Şi asta pentru că după nu s-a conformat deciziei instanţei de judecată care le-a dat dreptate oficialilor de la FC Sion. Echipa elveţiană a fost exclusă după ce în play-off-ul competiţiei a folosit mai mulţi fotbalişti fără drept de joc.
UEFA este obligată să o reprimească pe FC Sion în grupele Europa League şi să anuleze toate rezultatele din Grupa I. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al grupării elveţiene, care a apelat de mai multe ori la instanţa civilă şi a primit câştig de cauză.
"Ce a făcut UEFA este persiflarea unui stat de drept şi a instituţiilor sale. Prin nerespectarea unei decizii a tribunalului, cei de la UEFA şi-au agravat situaţia. Cerem daune de zeci de milioane de franci elveţieni! Oficialii UEFA au fost citaţi pentru 27 septembrie la tribunal pentru a da explicaţii", a declarat Christian Constantin, preşedintele lui Sion.
FC Sion a fost sancţionată cu pierderea locului în Grupa I, în favoarea scoţienilor de la Celtic Glasgow, după ce în play-off-ul competiţiei, mai mulţi fotbalişti care deşi aveau interdicţie la joc, au fost folosiţi de antrenorul Laurent Roussey.
După ce Michel Platini a refuzat să recunoască decizia instanţei, echipa a mai depus o plângere şi a primit, din nou, aviz favorabil, tribunalul hotărând anularea rezultatului dintre Atletico Madrid şi Celtic Glasgow, precum şi suspendarea meciurilor din Grupa I a Europa League până la reprimirea lui Sion în competiţie.