UIMITOR. Cum e posibil ca PAPAGALII să poată lua decizii economice ce aduc profit
Oamenii de ştiinţă au demonstrat că papagalii sunt capabili să ia decizii economice complexe, informează digi24.ro. În cadrul testelor desfăşurate în laborator, 33 de papagali din specii diferite i-au surprins pe cercetători cu abilităţile lor iscusite de a face profit.
Papagalii - din specia Macaw (Ara) şi gri african - au fost învăţaţi să recunoască valoarea jetoanelor pe care le puteau oferi la schimb pentru a primi recompense sub formă de hrană. Apoi, ei au fost puşi în situaţia de a lua decizii dificile, respectiv de a opta pentru o recompensă imediată sau de a investi jetoanele, ceea ce le garanta ulterior un schimb mai avantajos.
Păsărilor le-au fost oferite variante de recompense mari, medii şi mici - o bucată de miez de nucă, un bob de porumb sau o sămânţă de floarea soarelui.
În urma mai multor teste, papagalii au respins constant recompensele imediate mici şi au optat pentru jeton, însă doar dacă valoarea acestuia corespundea cu hrana de cea mai bună calitate.
Rezultatele, publicate în jurnalul Scientific Reports, demonstrează că aceste păsări sunt capabile să ia "în mod deliberat cele mai profitabile decizii", au notat oamenii de ştiinţă germani.
"Ţinând cont de faptul că papagalii sălbatici sunt atât de greu de monitorizat, până acum cunoaştem foarte puţine lucruri despre provocările ecologice cu care aceştia se confruntă în mediul lor, cum ar fi decizia de a alege un anumit loc de hrănire şi timpul petrecut în acesta", a declarat dr. Auguste von Bayern de la Institutul de Ornitologie Max Planck, Starnberg.
"Însă, în cadrul experimental, am descoperit că ei sunt capabili să ia decizii surprinzător de subtile pentru a-şi maximiza răsplata cu cât mai puţin efort. Acesta este un indicator fascinant al faptului că astfel de decizii pot juca un rol foarte important în mediul lor natural", a adăugat cercetătoarea.
Păsările crescute în mediu artificial, nouă papagali Ara de culoare verde, opt Ara cu cap albastru şi opt papagali africani gri au avut rezultate la fel de bune ca ale cimpanzeilor supuşi unor teste similare, au notat oamenii de ştiinţă.
Experimentul s-a desfăşurat la Centrul de cercetare cognitivă comparată Max Planck din Puerto de la Cruz, Tenerife, unde păsările au fost găzduite în opt spaţii.
Exemplarele de papagal Ara verde au dovedit cele mai bune abilităţi economice. Ei s-au remarcat prin adoptarea celor mai multe decizii corecte în comparaţie cu aşteptările cercetătorilor care au efectuat testele.
- Confirmat: Câinii pot recunoaşte o persoană rea
- Creşte-ţi IQ-ul cu aceste 8 trucuri folosite de agenţii secreţi şi oamenii de ştiinţă
- A fost realizată prima radiografie 3D în culori ale corpului uman, care ar putea contribui la îmbunătăţirea diagnosticării medicale
- Dovezile vieţii marţiene s-ar putea afla în ''dunele fantomă''