Doi tineri de 29 și 32 de ani au fost reţinuţi, fiind suspectaţi de comiterea unui furt. Potrivit poliţiei, aceştia au sustras o remorcă pentru motobloc din apropierea unui magazin de pe strada Mitropolitul Dosoftei din Capitală. Prejudiciul cauzat de bănuiţi a fost estimat la 5 000 de lei.
Acţiunile celor doi au fost surprinse de camerele de supraveghere. Fiind audiaţi, bănuiţii și-au recunoscut vina. Bunul furat a fost găsit şi urmează a fi returnat magazinului.
Suspecţii riscă o amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau până la 4 ani de închisoare.