UITE în ce lux trăieşte cel mai tânăr milionar moldovean, Ilan Shor, şi soţia sa, interpreta Jasmin VIDEO
Cel mai tânăr milionar moldovean, Ilan Shor, şi soţia sa Jasmin şi-au prezentat pentru prima data casa luxoasă în care locuiesc. Cei doi au arătat publicului dormitorul, baia şi camerele copiilor, dar şi dressingul plin cu haine scumpe. Totodată, ei şi-au prezentat lumii fetiţa de 8 luni, Margarita, şi au povestit cum au decis să se căsătorească. Întreaga poveste a fost prezentată la emisiunea Пусть говорят, cu ocazia aniversării interpretei.
Milionarul a dezvăluit cum a cerut-o de soţie pe Jasmin. "Am văzut-o şi am înţeles că este viitorul meu. Ceea ce a trăit, anterior, Sara este trecut. Am curtat-o mult timp. Diferenţa de vârstă nu este un impediment pentru noi, nu contează. Când am decis să o cer de soţie am invitat-o pentru câteva zile la Paris. Am ajuns acolo, era deja seară şi am urcat într-un vapor, iar în momentul în care am trecut pe sub pod i-am cerut mâna, pentru că aşa spune tradiţia la francezi", a povestit Ilan Shor.
Jasmin, pe numele ei adevărat Sara, spune că este extrem de fericită. "Sunt extrem de fericită că l-am întâlnit pe Ilan. Avem o familie frumoasă, unită şi fericită", a menţionat ea.
Şi soacra artistei spune că este mândră de nora sa şi declară că nu se implică în relaţia celor doi. "Mă mândresc cu aşa noră, îi cunosc toate piesele şi sunt foarte frumoase. Cred că părinţii nu trebuie să se implice în deciziile copiilor şi în fericirea lor. Să dea Dumnezeu să fie mereu aşa de fericiţi ca astăzi”, a spus ea.
Ilan Shor şi Jasmin s-au căsătorit toamna trecută la Chişinău, iar în primăvară vedeta i-a dăruit milionarului o fetiţă, Margarita. Jasmin mai are un fiu, de 15 ani, din căsătoria precedentă. Mihail spune că se împacă foarte bine cu Ilan Shor şi au multe pasiuni în comun.
Artista din Federaţia Rusă Jasmin este născută pe 12 octombrie 1977, în Daghestan. Aniversarea artistei a fost sărbătorită alături de familie şi cei dragi.