Ultim omagiu adus lui Sergiu Nicolaescu! Trupul neînsufleţit al regizorului a fost incinerat la crematoriul din Bucureşti
A primit ultimele aplauze, dar va trăi prin moştenirea cinematografică pe care a lăsat-o. Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu a fost incinerat la crematoriul din Bucureşti, cu onoruri militare. Urna cu cenuşa cineastului român va fi dusă la Târgu Jiu şi va fi depusă în cavoul familiei. Incinerarea regizorului nu a fost văzută, însă, cu ochi buni de unii români.
La ceremonia de incinerare a regizorului au participat familia, prietenii şi apropiaţii acestuia, printre care s-a aflat şi fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.
Mai mulţi oameni au fost deranjaţi de faptul că marele regizor nu a fost înmormântat creştineşte şi au huiduit-o pe soţia lui. Dana Nicolaescu a declarat anterior că incinerarea a fost dorinţa cineastului, pe care ea a respectat-o.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă la 82 de ani din cauza unor complicaţii la plămâni. De-a lungul carierei sale, a fost actor, scenarist, dar şi producător, în peste 50 de lungmetraje, fiind cunoscut şi dincolo de hotarele ţării.