Ultima cursă a sezonului de Formula 1 i-a adus lui Lewis Hamilton al doilea titlu mondial
Lewis Hamilton este noul campion mondial la Formula 1! Britanicul a câştigat ultima cursă a sezonul, care a avut loc la Abu Dahabi, şi şi-a adjudecat al doilea titlu din carieră.
Lewis Hamilton a obţinut a 11-a victorie din acest sezon pe circuitul Yas Marina din Abu-Dhabi şi a devenit campion mondial la Formula 1.
Britanicul avea nevoie doar de un loc doi pentru a deveni campion indiferent de rezultatul coechipierului său Nico Rosberg, însă a impresionat printr-unul dintre cele mai bune starturi din acest sezon.
Pornind al doilea pe grila de start, Hamilton a preluat rapid conducerea cursei înainte de intrarea în primul viraj. Ulterior, britanicul a menţinut un avans de aproximativ două secunde.
Speranţele lui Rosberg la titlul mondial s-au năruit însă începând cu turul 25, atunci când a înregistrat o defecţiune tehnică. La final, Rosberg s-a clasat pe locul 14. Piloţii de la Williams, Felipe Massa şi Valtteri Bottas au completat podiumul de la Abu Dhabi. Vettel a ocupat locul opt, iar cei de la Ferrari, Alonso şi Raikkonen, locul nouă şi respectiv zece.
În clasamentul final, Hamilton este pe primul loc cu 384 de puncte, cucerind al doilea titlu mondial în ultimii şase ani. Rosberg a încheiat sezonul pe locul doi, având cu 77 de puncte mai puţine. Daniel Ricciardo s-a clasat pe locul trei cu 238 de puncte. Cvadruplul campion mondial, Sebastian Vettel s-a mulţumit cu locul cinci la general.
În clasamentul constructorilor, în acest s-a impus Mercedes cu 701 de puncte. Red Bull Racing este pe doi, având aproape de două ori mai puţine puncte. Williams s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului.