Ultima descoperire: Atacatorii din Paris ar fi fost sub efectul unui drog care dezumanizează
Captagonul, drog euforizant şi dezumanizant, pare să fie folosit din ce în ce mai mult în rândul jihadiştilor şi mai ales a candidaţilor pentru comiterea de atacuri sinucigaşe. Autorul atacului din staţiunea Sousse din Tunisia din iunie era sub efectul captagonului.
Potrivit publicaţiei Le Point, seringi impregnate cu acest drog au fost găsite în diferitele locuri unde a stat şi Salah Abdeslam, creierul presuspus al atacurilor sângeroase comise vineri, 13 noiembrie, la Paris, dar şi o parte dintre complicii săi, scrie RFI.
Captagonul conţine fenetilamina, o amfetamină înscrisă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de substanţe psihotrope de mai bine de 30 de ani. Produsul este cunoscut pentru senzaţia de forţă extraordinară pe care o induce, de invincibilitate.
"Că toate amfetaminele, acest drog induce o rezistenţă la oboseală, o vigilenţa crescută dublată de o pierdere a discernământului. Ea dă consumatorului senzaţia că este un super om, "regele lumii" într-un fel", explică neurobiologul Jean Paul Tassin.
Imediat după ce efectele dispar, apare o formă de psihoza, o alterare a funcţiilor mentale şi o stare de depresie care ia locul euforiei. În acest interval nicio durere şi nicio frică nu mai sunt resimţite de consumator. Aşa se face că un terorist interceptat cât este sub efectul acestui drog nu va fi în niciun caz sensibil la niciun fel de presiuni sau ameninţări, psihice sau fizice.
Cei care au supravieţuit masacrului de la Bataclan povestesc că atacatorii aveau aerul că sunt complet dezumanizaţi, comportament care corespunde efectelor produse de acest drog. Nimeni nu a uitat însa nici imaginile cu atacatorul de la Sousse, Seifeddine Rezgui, cu armă în mâna, mergând surâzător pe plajă. Aceasta pentru că, sub efectul unui astfel de drog, a ucide un om este un act fără însemnătate.
Captagonul este vândut în prezent luptătorilor din Armata Siriană Liberă, combatanţilor Frontului al Nosra şi grupării Statul Islamic, iar comercializarea lui merge extraordinar de bine pentru traficanţii din regiune care sunt ajutaţi de haosul din Siria.