ULTIMA ORĂ! Mihai Balan a fost numit director al Serviciului de Informaţii şi Securitate
Serviciul de Informaţii şi Securitate are un nou director. Acum câteva minute, deputaţii au votat candidatura lui Mihai Balan la şefia SIS. Pentru Balan au votat 60 de deputaţii. Comuniştii şi deputaţii neafiliaţi s-au declarat împotrivă.
Publika.md reaminteşte că Mihai Balan a fost propus pentru acest post de preşedintele ţării, Nicolae Timofti.
În prezent, Mihai Balan îndeplineşte funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Israel.
Balan activează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene din anul 1990. Anterior, a lucrat în Direcțiile financiar-administrativă și cea consulară în calitate de șef de direcție. În perioada 1995 – 2001, a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în statul Israel, iar în anii 2010 - 2011 – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Republica Elenă.
Mihai Balan este căsătorit cu vedeta TV, Ludmila Balan, iar cuplul are doi copii - Dan Bălan şi Sanda Bălan.
Postul de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate a devenit vacant la 10 octombrie, anul trecut. Fostul director, Gheorghe Mihai, a fost demis de Parlament, la solicitarea premierului Vlad Filat, pe motiv că nu a întreprins măsurile necesare pentru a evita atacurile raider, comise asupra mai multor bănci din ţară.
- ULTIMA ORĂ! Tatăl lui Dan Balan ar putea fi noul director al SIS
- "Mihai Balan este candidatura PL-ului la şefia SIS, acceptată de către AIE"
- Unii membri ai familiei lui Mihai Balan, în vizorul presei din cauza SCANDALURILOR în care au fost implicaţi
- "Mihai Balan nu va reuşi să reformeze SIS-ul, iar guvernanţii se vor bucura că nu le face nimeni probleme"