ULTIMA ORĂ! Vitalie Marinuţa a DEMISIONAT din fruntea Ministerului Apărării
(UPDATE 14:15) Liderul PLR, Ion Hadârcă spune că Vitalie Marinuţa l-a anunţat despre faptul că şi-a dat demisia de onoare după ce a avut o şedinţă cu preşedintele ţării în care s-au dus discuţii foarte aprinse. Hadârcă susţine că demisia lui Marinuţa va fi discutată la partid, în prezenţa ministrului demisionar.
ORA 13:58 Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa a demisionat din funcţie. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al premierului.
Vitalie Marinuţa are 43 de ani şi este ministru al Apărării din 25 septembrie 2009. El a fost propus pentru această funcţie de Partidul Liberal. În acest sens el şi-a propus să restructureze forţele armate, încât, în 2014, acestea să fie capabile să îndeplinească misiuni militare în situaţii de criză.
Vitalie Marinuţa are experienţă militară atât în ţară, cât şi peste hotare. În 1992 a absolvit şcoala militară din Reazani, Rusia, după care a lucrat în cadrul Batalionului cu destinaţie specială „Fulger”, până în 1999. Din octombrie 2000 până în decembrie 2002, a deţinut funcţia de comandant al Batalionului 22 de menţinere a păcii.
Ulterior, a plecat în Statele Unite, unde a absolvit, în 2004, Şcoala Navală din Monterey. A activat, timp de un an, în cadrul Comandamentului Central al SUA, unde a condus un grup de experţi în combaterea terorismului. După ce a revenit în ţară, Vitalie Marinuţa a lucrat în cadrul Direcţiei politică militară şi relaţii externe din cadrul Ministerului Apărării. În 2007, a fost trecut în rezervă.
Vitalie Marinuţa s-a născut în satul Holercani, raionul Dubăsari. Este căsătorit şi are doi copii.
Actualitate