Ultimatumul lui Putin pentru Ucraina: Riscaţi sancţiuni economice drastice, dacă nu aderaţi la Uniunea Euro-Asiatică!
În cel mult două luni, Ucraina trebuie să adere la Uniunea Vamală Euro-Asiatică, în caz contrar va fi nevoită să suporte sancţiuni economice drastice. Publicaţia ucraineană Zerkalo Nedeli scrie, cu referire la surse din cadrul adminstraţiei de la Kiev, că preşedintele Vladimir Putin i-ar fi adresat un ultimatum în acest sens omologului său Viktor Ianukovici.
"A fost adresat un ultimatum: dacă în două luni de zile Kievul nu va accepta să adere la UniuneaVamală Euro-Asiatică,vafi nevoit să suporte o răcire a relaţiilor comerciale cu Rusia", scrie Zerkalo Nedeli.
Reamintim că, recent, fostul ambassador al Rusiei în Republica Moldova, Valeri Kuzmin, a declarat că ţara noastră ar putea beneficia de o eventuală reducere a tarifelor la gazele livrate de Gazprom, dacă va adera la Uniunea Vamală Euro-Asiatică.
Premierul moldovean Vlad Filat pleacă astăzi, într-o vizită oficială de două zile, la Moscova. Filat se va întâlni cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, premierul Dmitri Medvedev, preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin, iar cele mai importante subiecte de discuţii vor fi soluţionarea diferendului transnistrean şi importul de gaze naturale.