Ultimele imagini cu ea în viață sunt șocante. Moartea misterioasă a unei tinere (FOTO/VIDEO)
Un clip video aparent bizar, cu ultimele momente din viaţa unei tinere, circulă pe reţelele de socializare şi stârneşte uimirea şi teama internauţilor. Ce se întâmplă?
O turistă canadiană, Elisa Lam, a murit în urmă cu câțiva ani în condiţii neobişnuite într-un hotel din Los Angeles. Autorităţile, alertate după ce tânăra de 21 de ani dispăruse din cameră, i-au găsit trupul în rezervorul de apă de pe acoperişul hotelului, potrivit Huffington Post.
Clipul, filmat de camera de supraveghere din lift, surprinde ultimele momente din viaţa fetei: comportamentul bizar al tinerei, care intră în lift, apasă pe mai multe butoane, fără să reuşească să închidă uşa, apoi iese din lift şi pare că vorbeşte cu cineva. Clipul ia sfârşit după ce tânăra iese din lift, iar uşa se închide în cele din urmă.
Poliţia a stabilit că tânăra a ajuns accidental în rezervorul de apă al hotelului şi că a murit înecată, pe fondul tulburării bipolare de care suferea. Părinţii au anunţat între timp că vor acţiona în instanţă hotelul.