Ultimele pregătiri pentru masa de Paşte. Cum așteaptă sărbătoarea o familie din Anenii Noi (VIDEO)
Au mai rămas ore numărate până la Paşte, iar gospodinele pregătesc de zor masa de sărbătoare. Forfotă mare a fost astăzi şi în familia Bârcă din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, unde toţi membrii familiei au avut câte ceva de făcut.
Încă de dimineaţă, gospodina casei are grijă să facă un castron mare de răcituri. Aici fierbe carne de vită, pasăre şi de porc. Ala Bârcă are grijă ca masa de Paşte să fie cât mai bogată: „Clătite cu vişine vrem să facem, cu smântână dulce şi clătite cu brânză, cu stafide. Sarmale să facem, răcitura trebuie să facem, băieţii trebuie să gătească mielul”.
Până şi bărbaţii au câte ceva de făcut prin bucătărie: "Fetele ne-au pus la lucru, să pregătim pentru răcitură: mielul în cuptor, spre exemplu, usturoiul şi pentru sarmale, ceapa şi cumnatul meu, Andrei vrea să pregătească nişte frigărui pe luni". Nici copiii nu stau de-o parte. Pe lângă misiunea de a gusta bucatele, cei mici au multe alte treburi de făcut: să măture prin curte, de exemplu.
La noapte, bărbaţii vor pleca la biserică să sfinţească Pasca, iar femeile îi vor aştepta acasă cu masa întinsă.
- De Rusalii, creştinii au mers la biserică şi au gustat din bucate tradiţionale VIDEO
- Moldovenii, în forfota pregătirilor pentru Crăciun. Bărbaţii taie porcul, iar femeile pregătesc bucate pentru masa de sărbătoare (VIDEO)
- Pregătiri în Joia Mare! Gospodinele coc pască, сozonaci şi vopsesc ouăle (VIDEO)