Ultimii trei halterofili moldoveni au revenit acasă de la Campionatul European VIDEO
Eroii s-au întors acasă! Din Turcia au revenit ultimii trei participanţi la Campionatul European de haltere, care au adus patru medalii: două de aur şi două de argint. Campionii au fost întâmpinaţi la aeroport cu fanfară, şampanie şi flori de către oficiali, rude şi colegii din lotul naţional.
Eroul principal a fost Anatol Cârâcu, care a obţinut în Turcia a doua medalie de aur la general, categoria de greutate 94 de kilograme.
"Am reuşit şi acest rezultat. Mulţumesc lui Dumnezeu! Îmi doresc foarte mult să ajung la Jocurile Olimpice. Sper că în acest an, visul meu se va îndeplini", a declarat acesta.
În afară de Cârâcu, cel mai mare succes pentru ţara noastră a fost obţinut de Cristina Iovu. Ea a devenit campioană europeană absolută, după ce a cucerit toate cele trei medalii de aur la categoria de 53 de kilograme.
"Cu succes a participat Cristina Iovu. Chiar a obţinut un record european pentru prima dată în istoria Moldovei la proba haltere. Sper că, Cristina deja va avea calificare", a menţionat Tudor Casapu, preşedintele FM de haltere.
După acest turneu final, tricolorii s-au clasat pe locul patru la general, cu cinci medalii de aur, patru de argint şi patru de bronz. Acest loc a asigurat Moldovei două cote de participare la Olimpiada de la Londra.