Ultimul bilanț arată că peste 900 de civili au murit în Ghouta Orientală din Siria
Peste 900 de civili, printre care 188 de copii, au fost uciși de la lansarea, pe 18 februarie a unei ofensive de o rară intensitate din partea regimului sirian contra pozițiilor rebelilor din regiunea Ghouta Orientală, a spus, joi, Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), scrie libertatea.ro.
Luni, un convoi umanitar a reușit să intre în ecnlava situată în apropiere de Damasc pentru prima dată de la lansarea, la jumătatea lunii febriarie, de către regimul sirian, a unei campanii de bombardamente masive având drept scop preluarea controlului în Ghouta Orientală, scrie Agerpres.
Acesta a fost cel de-al doilea convoi care a intrat până acum de la începutul anului în zona unde, potrivit Organizației Națiunilor Unite, circa 400.000 de locuitori duceau deja lipsă de alimente și medicamente, încă de dinainte de începerea bombardamentelor.
Chiar dacă Rusia a declarat un armistițiu de cinci ore zilnic în Ghouta Orientală de la începutul săptămânii trecute, ofensiva guvernului sirian continuă pentru recucerirea enclavei.
Un convoi umanitar a ajuns în Ghouta Orientală, dar articolele medicale nu au putut să ajungă la răniți
Un convoi cu ajutoare umanitare a reușit, luni, să ajungă în Ghouta Orientală(enclavă siriană controlată de rebeli) pentru prima dată, după începerea sângeroasei ofensive a forțelor guvernamentale, acum două săptămâni. Touși, o mare parte din articolele medicale impo0rtante nu au reușit să treacă de controalele de securitate.
Un oficial de la Organizația Mondiala a Sănătății susține că autoritățile guvernamentale siriene au înlăturat din vehiculele ONU cea mai mare parte a materialelor de uz medical (kituri chirurgicale, insulină, echipamente de dializă și altele).
Duminică, agenția ONU pentru ajutor umanitar OCHA a anunțat că trimite în Ghouta 46 de camioane cu alimente și medicamente.
Chiar și așa, totalul proviziilor nu ajungeau decât pentru 27.500 de persoane, 70.000 fiind numărul total de oameni afectați de atacurile asupra Ghoutei Orientale.
Ali Al Zatari, înalt responsabil al ONU care a însoțit convoiul umanitar a declarat că ”nu este suficient”.
SUA condamnă atacurile Siriei din enclava Ghouta Orientală
SUA condamnă ofensiva regimului sirian împotriva enclavei rebele Ghouta Orientală. Atacurile împotriva enclavei sunt susținute de Rusia și Iran, afirmă Casa Albă într-un comunicat.
„Statele Unite condamnă ofensiva pe care regimul Al-Assad, susţinut de Rusia şi Iran, o desfăşoară împotriva populaţiei din Ghouta Orientală”, a declarat preşedinţia americană.
Totodată, Washingtonul a acuzat Moscova ca ignoră rezoluția Consiliului de Securitate al ONU, prin care se impune un armistițiu de 30 de zile în Siria și a afomat că Rusia ucide „civili nevinovaţi sub falsul pretext al operaţiunilor antiteroriste”.
„Rusia şi regimul sirian au utilizat aceeaşi combinaţie de minciuni şi folosirea nediscriminată a forţei pentru a izola şi distruge Alepul în 2016, unde mii de civili au fost ucişi”, a acuzat administraţia de la Washington, îndemnând forţele pro-regim „să înceteze imediat vizarea infrastructurilor medicale şi a civililor în această campanie brutală din Ghouta Orientală”.
Președintele Siriei, Bashar Al-Assad, a avertizat, duminică seara, că ofensiva împotriva enclavei rebele situate la porțile Damascului ”va continua”, după două săptămâni de bombardamente sângeroase pentru civili și lupte la sol, care i-au permis să cucerească peste un sfert din enclavă.
Duminică, alți 34 de civili au fost uciși duminică în bombardamente ale forțelor siriene asupra regiunii Ghouta Orientală, a ajunțat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului, la Beirut.