Ultimul exemplar de crocodil siamez din Vietnam a fost găsit strangulat
Ultimul crocodil siamez (Crocodylus siamensis) care trăia în Vietnam a fost descoperit plutind la suprafaţa lacului Ea Lam. Femela de 3,2 metri în lungime şi 100 de kilograme a fost strangulată cu două fire de oţel, cel mai probabil de către vânători. Specialiştii estimează că femela avea aproape 100 de ani, scrie descoperă.ro.
Crocodilii siamezi sunt astăzi pe cale de dispariţie, pierind din vechile lor habitate din Indonezia, Malaezia, Thailanda şi alte ţări din zonă din cauza vânătorii exagerate şi a distrugerii habitatelor. Potrivit estimărilor mai există doar 100 de exemplare de crocodili siamezi în sălbăticie, cei mai mulţi aflându-se în Cambodgia. Alte câteva mii de exemplare sunt crescute în fermele de crocodili pentru pielea lor preţioasă.
Crocodilul a fost descoperit la cel puţin trei zile după ce a fost ucis. Specialiştii nu au descoperit niciun ou în trupul femelei. "Dacă am fi descoperit ouă în abdomenul său, asta ar fi însemnat că a fost inseminată şi că mai trăieşte cel puţin un mascul în acest lac", au spus specialiştii.
Moartea acestui crocodil reprezintă cel de-al doilea eşec recent al eforturilor de conservare din Vietnam, după ce în 2010 braconierii au ucis în această ţară ultimul exemplar de rinocer de Java (Rhinoceros sondaicus annamiticus), specie devenită astfel dispărută.