ULUITOR! Mexicul a creat CEL MAI MARE PARC NATURAL din America de Nord. Are 150 de mii de kilometri
Embed:
Mexicul a creat cel mai mare parc natural din America de Nord, în jurul unui arhipelag din Oceanul Pacific. Zona de protecţie, denumită Revillagigedo se întinde pe o suprafaţă de 150 de mii de kilometri pătraţi.
Anunţul a fost făcut pe Twitter de preşedintele ţării, care a semnat decretul oficial. Actul de înfiinţare a rezervaţiei interzice pescuitul, exploatarea resurselor, construirea de hoteluri sau de spaţii de agrement în zona respectivă. Măsura are drept scop protejarea florei şi a faunei, în special a balenelor, a pisicilor de mare şi a țestoaselor marine.
În zonă trăiesc 400 de specii de peşti, precum tonul sau sierra, ale căror populaţii s-au redus foarte mult din cauza pescuitului excesiv. De aceea, orice activitate comercială pe întreaga suprafaţă a rezervaţiei va fi interzisă.
Pentru a se asigura că nimeni nu va încălca legea, parcul natural va fi supravegheat de marina militară mexicană.
Anunţul preşedintelui mexican a fost salutat de organizaţiile de protecţie a mediului din întreaga lume. Legislaţia a fost criticată însă de mediul de business care îşi vede ameninţată cifra de afaceri. Mexicul se alătură Noii Zeelande, Tahiti şi Chile care au luat măsuri similare pentru protejarea ecosistemelor din apele lor teritoriale. Pe de altă parte, în Statele Unite, preşedintele Donald Trump şi-a anunţat intenţia de a reduce suprafaţa unor parcuri naturale din Oceanul Pacific, unde va fi permis pescuitul comercial.

Con el Decreto del Parque Nacional Revillagigedo, el @gobmx reafirma su compromiso con la conservación del patrimonio de @Mexico y el mundo. pic.twitter.com/RNfTruK6XM
— Enrique Peña Nieto (@EPN) November 25, 2017