ULUITOR! Partea stângă a feţei unui bărbat a îmbătrânit de la expunerea prelungită la soare FOTO
O fotografie publicată în pagina electronică a cotidianului Daily Maililustrează efectul extrem de dăunător pe care soarele îl are asupra pielii, scrie Gândul.info.
Bărbatul din imagine a fost şofer de camion timp de 28 de ani. Timpul pe care l-a petrecut la volanul vehicului a făcut ca partea stângă a feţei lui să fie mai expusă la soare.
Efectul este vizibil: razele ultraviolete i-au distrus pielea de pe această parte a chipului, făcând-o să arate ca cea a unui om mult bătrân decât este în realitate.
Fotografia a devenit obiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, iar diagnosticul pe care l-au pus este deramtohelioză, numită şi fotoîmbătrânire. Efectele acesteia sunt îngroşarea stratului epitelial şi încreţirea acestuia.
Responsabile de această schimbare sunt razele ultraviolete de tip UVA, cele care dau aspectul pigmentul pielii bronzate. Razele ultraviolete de tip UVA sunt cele mai utilizate şi la solare, care le livrează într-o cantitatea de 12 ori mai mai mare decât soarele.
Spre deosebire de razele ultraviolete de tip UVB, asociate cu cancerul de piele şi arsurile solare, razele UVA trec prin sticlă şi sunt prezente chiar şi în zilele cu nori.
Cu toate că razele UVA erau considerate mai puţin dăunătoare decât cele UVB, de curând s-a dovedit că ambele tipuri de ultraviolete sunt responsabile de apariţia cancerului.